Computer tomograful (CT) și mamograful sunt, la ora actuală, vârful imagisticii medicale prin metodele folosite. Aceste echipamente medicale sunt în dotarea Spitalului Municipal “Prof. Dr. Irinel Popescu” Băilești și au fost primite ca donație din partea familiei Stumper din Elveția; la origine, doamna Lidia Stumper este de pe meleaguri băileștene, începând activitatea profesională ca medic la spitalul nostru. Aparatura a fost achiziționată de la firma SIEMENS ROMÂNIA și este de înaltă performanță; CT-ul este amplasat în Laboratorul de radiologie din incinta spitalului, laborator care a fost reabilitat și modernizat cu sprijinul Primăriei Municipiului Băilești prin recompartimentarea, igienizarea și adaptarea acestuia la noile standarde de funcționare. Avantajele unei investigații CT sunt: viteză rapidă de scanare, achiziționarea unui volum mare de date și confort sporit al pacientului. În prezent, CT-ul poate fi folosit pentru studiul oricărui organ al corpului. Spectrul aplicațiilor la care poate fi folosit computerul tomograf include afecțiuni oncologice, neurologice, din sfera neurochirurgiei, pediatriei, ortopediei, cardiologiei, medicinii interne, ORL, screening neinvaziv al leziunilor situate la nivelul sânilor, chirurgie maxilo-facială, până la aplicațiile din sfera cercetării. Beneficiile oferite sunt: prezintă detalii anatomice excelente ale organelor și țesuturilor; este nedureroasă, non-invazivă; stabilește în multiple situații dacă este nevoie sau nu de tratament chirurgical ulterior; este util în ghidarea procedurilor interventionale sau a radioterapiei. Aparatul mamograf (digital) este instalat în cadrul Laboratorului de radiologie din curtea Ambulatoriului de specialitate, spațiu în care s-a făcut reabilitarea din veniturile proprii ale spitalului, astfel încât acesta să corespundă cerințelor impuse pentru autorizare. Mamografia este cea mai bună metodă radiologică disponibilă astăzi ce poate detecta precoce cancerul de sân. Spitalul a făcut demersuri, încă de anul trecut și a reușit să obțină autorizațiile necesare, astfel încât investigațiile care urmează să se facă la cele două echipamente medicale să corespundă normelor legale în vigoare.
- Prima pagina
- Scurt istoric
- Vizitatori și pacienți
- Management
- Raportări
- Structuri funcționale
- Servicii medicale
- Informații
- Educație sanitară
- Informații de interes public
- Date cu caracter personal
- Anunțuri
- Certificare și acreditare
- Diverse
- Contact
- Asociația „PENTRU SPITALUL MUNICIPAL PROF.DR. IRINEL POPESCU BĂILEȘTI”
- Proiecte fonduri europene
- Anunțuri achiziții publice
- Programare online

